Universitatea modernă este un veritabil for de formare, dezbatere şi de promovare a ideilor novatoare, un spaţiu de cercetare şi inovare care polarizează inteligenţe creatoare şi care îşi orientează obiectivele în funcţie de necesităţile şi interesele societăţii. Trinomul activităţilor didactice, ştiinţifice şi de practică agricolă, într-o permanentă conexiune cu bunele practici naţionale şi internaţionale, a fost formula de succes care a asigurat continuitatea şi progresul universităţii.
În ultima perioadă universitatea noastră a stabilit relaţii de colaborare cu peste 50 de universităţi şi institute de cercetare din Europa, Africa, Asia şi Statele Unite ale Americii, fiind total deschisă cooperării internaţionale.
De-a lungul timpului Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi a devenit o instituţie emblematică pentru învăţământul agronomic românesc prin activitatea unor personalităţi care şi-au asumat responsabilităţi majore, considerănd permanent ştiinţa agricolă o pârghie de bază în dezvoltarea societăţii şi asigurarea bunăstării populaţiei.
La un secol de existenţă, ea beneficiază de un Campus modern în cea mai plăcută zonă a Iaşului universitar, Dealul Copou, ce asigură facilităţi de studiu, cercetare, instruire practică şi de petrecere a timpului liber concordate cu standardele internaţionale, la peste 5000 de studenţi. Oraşul Iaşi oferă o multitudine de oportunităţi culturale, biblioteci, teatre, concerte şi muzee, este un oraş istoric cu un farmec aparte, cu o viaţă studenţească antrenantă, multiculturală şi deschisă, în care amprenta studenţilor devine emblema oraşului.
Conştienţi de calitatea mediului de învăţare, reflectat în climatul, atmosfera şi cultura instituţională, crearea acestuia a constituit o permanentă prioritate pentru conducerea universităţii. Combinând tradiţia şi experienţa cu o abordare dinamică şi modernă a procesului didactic şi de cercetare, cele peste 200 de cadre didactice oferă programe didactice inovatoare şi relevante care satisfac standardele de formare a competenţelor ce asigură absolvenţilor o inserţie rapidă pe piaţa muncii. În acest context, facultăţile şi departamentele constituie elemente fundamentale ale structurii educaţionale, responsabile pentru asigurarea calităţii în educaţie şi cercetare ce formează absolvenţilor săi competenţe solide şi asigură o perspectivă multidisciplinară profesiilor din domeniul ştiinţelor aplicate ale vieţii şi mediului, precum şi condiţii pentru educaţia continuă.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinar din Iaşi, acreditată de ARACIS cu calificativul maxim, "Grad de încredere ridicat", este dechisă tuturor tinerilor din ţară sau din străinătate dornici să urmeze specializări de top de pe piaţa muncii calificate, oferind un mediu intelectual efervescent care stimulează deopotrivă realizările individuale, munca de echipă şi interdisciplinaritatea, atât celor care doresc să producă cunoştere, să inoveze sau să performeze în domeniul ştiinţific, cât şi celor care doresc să studieze în cadrul ciclurilor de licenţă, masterat sau doctorat. Ei pot alege programe de studii din cadrul facultăţilor de Agricultură, Horticultură, Zootehnie sau Medicină Veterinară.
Avem convingerea că, în anii care vin, USAMV Iaşi va continua să se afirme, să fie receptivă la tot ce-i nou, să-şi lărgească cooperarea internaţională, să sporească flexibilitatea învăţării, să creeze oportunităţi pentru dezvoltarea intelectuală şi profesională a studenţilor, să faciliteze cercetarea de calitate, contribuind la modernizarea agriculturii şi dezvoltarea spaţiului rural românesc.
RECTOR,
Prof. univ. dr. Vasile VÎNTU
Contact
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară
"Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi
Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3, 700490, Iaşi, Romania
Telefon: 0232 407.407
Fax: 0232 260.650
E-mail: centenar@uaiasi.ro
Copyright © 2012 USAMV Iaşi | Ultima actualizare: 23 octombrie 2012