ESTIMATION OF IN VITRO DRY MATTER SOLUBILITY AND PROTEIN DIGESTIBILITY OF BARLEY GRAINS
Rodica Căpriţă, A. Căpriţă, Iuliana Creţescu, Georgeta Ursulescu, Valeria Nicu
Abstract
The biological availability of nutrients is of great importance in formulating a balanced ration to attain maximum productivity in animals. In vitro digestibility techniques are useful to provide a quick, inexpensive, and precise prediction of in vivo amino acid and protein digestibility for humans and animals. The objectives of the present study were to determine the in vitro dry matter solubility (DMS) and protein digestibility (PD) of barley grains. Two experiments were conducted: experiment 1 simulated gastric digestion and experiment 2 simulated gastric and small intestinal digestion. DMS in gastric digestion showed an increase with the incubation time. DMS of barley grains ranged in experiment 1 from 0.1067 g/g at 30 minutes digestion time, to 0.1475 g/g at 120 minutes digestion time. Samples showed higher DMS and PD after pepsin-pancreatin digestion than after pepsin digestion. DMS increased with 19.22% and PD increased with 16.18% when pepsin digestion was followed by 240 minutes intestinal digestion.
Key words: dry matter solubility, in vitro digestion, protein digestibility, barley
ESTIMAREA IN VITRO A SOLUBILITĂŢII SUBSTANŢEI USCATE ŞI A DIGESTIBILITĂŢII PROTEINEI LA BOABELE DE ORZ
Rodica Căpriţă, A. Căpriţă, Iuliana Creţescu, Georgeta Ursulescu, Valeria Nicu
Rezumat
Disponibilitatea biologică a nutrienţilor are o deosebită importanţă în formularea raţiilor echilibrate pentru a obţine maximum în productivitatea animalelor. Tehnicile de digestibilitate in vitro sunt utile pentru a oferi o predicţie rapidă, necostisitoare şi precisă a digestibilităţii in vivo a amino acizilor şi proteinelor la oameni şi animale. Obiectivele prezentului studiu au fost de a determina in vitro solubilitatea substanţei uscate (DMS) şi digestibilitatea proteinelor (PD) din boabele de orz. Au fost efectuate două experimente: experimentul 1 a simulat digestia gastrică, iar experimentul 2 a simulat digestia gastrică şi intestinală. DMS în digestia gastrică a crescut cu timpul de incubare. DMS a variat în experimentul 1 de la 0.1067 g/g la 30 minute timp de digestie, până la 0.1475 g/g la 120 minute timp de digestie. Experimentele au evidenţiat valori mai mari ale DMS şi PD după digestia cu pepsină-pancreatină decât după digestia cu pepsină. DMS a crescut cu 19.22%, iar PD a crescut cu 16.18%, atunci când digestia gastrică a fost urmată de 240 minute digestie intestinală.
