THE PARASITISM TYPES AND PERCENTAGE OF PARASITOIDS LIRIOMYZA SATIVAE TREATMENT PLANTS WITH TOMATO AND CONVENTIONAL INTEGRATED PEST MANAGEMENT

Eva Lienneke Baideng

Abstract
   To control pests and diseases, farmers usually apply insecticide once or twice a week, resulting in pest resistance, resurgence and secondary blasting. Thus it is necessary alternative control method which is more effective to reduce the negative impact of the insecticide, called Integrated Pest Management (IPM). One of the important control techniques is the use of natural enemies in the tomato planting ecosystem. The study aims to determine the type and parasitoid population and the parasitism percentage of L. sativae against pests in IPM and conventional treatment. Materials and tools used are tomato leaves, alcohol 70%, plastic containers, plastic bags, rubber bands, paper towel, distilled water, calculators, scissors, collecting bottle and boxes, dissecting, microscope, labels and stationery. Research using field experiments by comparing the population of natural enemies (parasitoids) on IPM and conventional plots. On IPM plot tomatoes were planted using plastic mulch and without synthetic insecticides, while on conventional plots the synthetic insecticides were used without plastic mulch. Results showed four types of parasitoids, Hemiptarsenus varicornis, Gronotoma sp., Opius sp., and Neochrysocharis sp. On IPM treatment, the average parasitism percentage of H. varicornis is 23.56%, while only 5.36% resulted on conventional treatment. Parasitoids H. varicornis has the potential as a pest control agent L. sativae because the population is higher than other parasitoids.

Key words: Hemiptarsenus varicornis, Gronotoma sp., Neochrysocharis sp., Opius sp., Liriomyza sativae, tomato

TIPUL DE PARAZITISM ŞI PROCENTUL DE PARAZIŢI LIRIOMYZA

Eva Lienneke Baideng

Rezumat
   Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, de obicei fermierii aplică insecticide o dată sau de două ori pe saptămână, rezultând rezistenţă, reapariţii şi explozii secundare. De aceea este necesară folosirea unei metode de combatere alternative care este mai eficientă şi care reduce impactul negativ al insecticidelor, aşa numitul Managementul Integrat al Dăunătorilor (IPM). Una dintre cele mai importante tehnici de combatere este folosirea inamicilor naturali în ecosistemul în care sunt cultivate tomatele. Obiectivele studiului au fost de a determina tipul şi populaţia parazitară şi procentul de paraziţi L. sativae folosiţi la combaterea convenţională şi cea de tip IPM. Ca şi materiale şi unelte de lucru s-au folosit frunze de tomate, alcool 70%, containere de plastic, pungi de plastic, benzi de cauciuc, şerveţele de hârtie, apă distilată, calculatoare, foarfeci, sticle şi cutii pentru colectare, echipamente pentru disecţie, microscoape, etichete şi obiecte de papetărie. Cercetările din câmp s-au realizat prin compararea populaţiei de inamici naturali (parazitoizi) atât pentru loturile IPM cât şi pentru cele convenţionale. Pe loturile IPM tomatele au fost plantate folosind mulci din plastic şi nu s-au utilizat insecticide sintetice, în timp ce la loturile convenţionale s-au utilizat insecticide sintetice fără folosirea mulciului din plastic. Rezultatele arată patru tipuri de parazitoizi, Hemiptarsenus varicornis, Gronotoma sp., Opius sp., şi Neochrysocharis sp.. La tratamentul IPM, procentul mediu deparaziţi pentru H. varicornis este de 23.56%, în timp ce la tratamentul convenţional a fost de numai 5.36%. Parazitoizii H. varicornis au potenţial ca şi agent de combatere pentru L. sativae, deoarece această populaţie este mai numeroasă decât celelalte populaţii de parazitoizi.

Cuvinte cheie: Hemiptarsenus varicornis, Gronotoma sp., Neochrysocharis sp., Opius sp., Liriomyza sativae, tomate