Invitaţie
Avem onoarea de a vă invita la Simpozionul de Agricultură şi inginerie alimentară,
organizat în perioada 20-21 octombrie 2022 de către Facultatea de Agricultură,
din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi.
Simpozionul poate constitui un bun prilej pentru schimbul de idei, informaţii şi concepte în
domeniul ştiinţelor agricole, silvice, alimentare şi tehnologice, al biotehnologiilor şi al altor domenii conexe.
Scopul manifestării este de a prezenta şi promova cele mai noi rezultate ale cercetării, dezvoltării
şi inovaţiei în diversele discipline ale ştiinţelor vieţii şi de a încuraja crearea
unor poli europeni ai cercetării de excelenţă.
Cea de-a 65-a ediţie a simpozionului este organizată sub patronajul Ministerului Educaţiei
şi al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.
Am fi onoraţi să vă avem alături şi suntem convinşi că veţi aduce o contribuţie
valoroasă la acest eveniment special.
În cadrul acestei manifestări ştiinţifice internaţionale vor fi abordate probleme de actualitate din domeniul
agriculturii, structurate pe patru secţiuni:
- Apă şi sol
- Tehnologii agricole
- Ştiinţe economice şi umaniste
- Inginerie alimentară
Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, 20 octombrie 2022, ora 09:30.
Lucrările selectate de comitetul ştiinţific - redactate de preferinţă
într-o limbă de circulaţie internaţională - vor fi publicate
în volumul Lucrări ştiinţifice. Seria Agronomie (cotata B+
CNCSIS şi recenzată CAB International
- Anglia), nr. 65, sub egida editurii "Ion Ionescu de la Brad", ISSN 1454-7414.
Notă:
- Exigenţele academice impun acceptarea spre publicare numai a lucrărilor prezentate în cadrul secţiunii.
- Consiliul ştiinţific al conferinţei îşi rezervă dreptul de a selecta lucrările trimise.
Atenţie!
Nu vor fi luate în considerare lucrările autorilor care nu completează formularul de înscriere şi nici cele trimise după data limită stabilită.
Site Congres:
https://www.usamviasicongres.ro
|