Primul anunţ

Avem onoarea de a vă invita la Simpozionul de Agricultură şi inginerie alimentară, organizat în perioada 19-20 octombrie 2017 de către Facultatea de Agricultură, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi. Simpozionul poate constitui un bun prilej pentru schimbul de idei, informaţii şi concepte în domeniul ştiinţelor agricole, silvice, alimentare şi tehnologice, al biotehnologiilor şi al altor domenii conexe.

Scopul manifestării este de a prezenta şi promova cele mai noi rezultate ale cercetării, dezvoltării şi inovaţiei în diversele discipline ale ştiinţelor vieţii şi de a încuraja crearea unor poli europeni ai cercetării de excelenţă.

Cea de-a 60-a ediţie a simpozionului este organizată sub patronajul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.

Am fi onoraţi să vă avem alături şi suntem convinşi că veţi aduce o contribuţie valoroasă la acest eveniment special.

În cadrul acestei manifestări ştiinţifice internaţionale vor fi abordate probleme de actualitate din domeniul agriculturii, structurate pe patru secţiuni:

  • Apă şi sol
  • Tehnologii agricole
  • Ştiinţe economice şi umaniste
  • Inginerie alimentară
Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, 19 octombrie 2017, ora 10:00, în Aula Magna "Haralamb Vasiliu" a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi, Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3.
Lucrările selectate de comitetul ştiinţific - redactate de preferinţă într-o limbă de circulaţie internaţională - vor fi publicate în volumul Lucrări ştiinţifice. Seria Agronomie (cotata B+ CNCSIS şi recenzată CAB International - Anglia), nr. 60, sub egida editurii "Ion Ionescu de la Brad", ISSN 1454-7414.

Notă:
- Exigenţele academice impun acceptarea spre publicare numai a lucrărilor prezentate în cadrul secţiunii.
- Consiliul ştiinţific al conferinţei îşi rezervă dreptul de a selecta lucrările trimise.

Atenţie!
Nu vor fi luate în considerare lucrările autorilor care nu completează formularul de înscriere şi nici cele trimise după data limită stabilită.





 

Galerie foto

Aici puteţi vizualiza câteva fotografii de la deschiderea lucrărilor congresului din octombrie 2017.

Ediţii anterioare

Sunt disponibile si paginile web ale ediţiilor anterioare, din ultimii patru ani. Le puteţi accesa aici.

Date de contact

Şef lucr. dr. Florin LIPŞA
Prodecan

Facultatea de Agricultură
Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3, Iaşi, 700490

Telefon: 0232 407.526
Fax: 0232 219.175
E-mail: flipsa@uaiasi.ro


Legături utile

- Facultatea de Agricultură
- Revistă
 

©2005-2017 USAMV Iaşi ¦ Ultima actualizare: 13 octombrie 2017