Beneficiar
Partener

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Obiective

Obiectivul general

îmbunătăţirea participării, creşterea atractivităţii şi motivaţiei pentru cariera de cercetare, dezvoltarea şi susţinerea şcolii doctorale, inclusiv prin dezvoltarea cooperării transnaţionale si mobilităţi

Obiective specifice

  • OS1 Îmbunătăţirea participării doctoranzilor la ciclul de studii universitare de doctorat în domeniile: agronomie, horticultură, zootehnie şi medicină veterinară.
  • OS2 Sprijinirea financiară a 50 de doctoranzi pentru frecventrea şi absolvirea studiilor univesitare de doctorat din domeniile prioritare ale Strategiei Naţionale de Cercetare Dezvoltare 2007-2013, specifice USAMV Iaşi.
  • OS3 Promovarea de mobilităţi academice interne şi transnaţionale în cadrul ciclului de studii universitare de doctorat pentru 50 de doctoranzi din grupul ţintă.
  • OS4 Îmbunătăţirea participării, creşterea atractivităţii şi motivaţiei pentru cariera în cercetare a doctoranzilor
  • OS5 Perfecţionarea capacităţii de management al cercetării, autorat ştiinţific, inovare şi transfer tehnologic a doctoranzilor.